Joi, 2 noiembrie 2017, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Prahova, Ludmila Sfîrloagă a primit vizita oficială a unei delegaţii din Republica Croaţia. Delegaţia oaspeţilor croaţi a fost compusă din: Excelenţa Sa, Ivo Josipovic – preşedinte al Croaţiei în perioada 2010-2015; Saso Georgievski – preşedintele Tangentei Croato – Macedonene; Milena Georgievska – consilier al domnului Ivo Josipovic.

În cadrul întâlnirii oficiale au fost identificate în principal aspecte legate de oportunităţile de colaborare la nivel economic, comercial, cultural precum şi dezvoltarea unor potenţiale colaborări de afaceri.

Vicepreşedintele Consiliului Judeţean Prahova, Ludmila Sfîrloagă a evidenţiat oportunităţile de afaceri pe care investitorii din Croaţia le pot dezvolta în Judeţul Prahova, asigurându-i de sprijinul administraţiei judeţene. Cele două părţi au identificat şi posibilitatea unor colaborări instituţionale bilaterale pe domenii de interes comun, precum şi perspectivele de dezvoltare a relaţiilor dintre Judeţul Prahova şi Republica Croaţia.

La întâlnirea oficială de astăzi au mai participat: prefectul Judeţului Prahova, Mădălina Lupea; primarul Municipiului Ploieşti, Adrian Dobre; preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie Prahova, Aurelian Gogulescu.

Delegatie Repub...
Delegatie Republica Croatia
Delegatie Repub...
Delegatie Republica Croatia
Delegatie Repub...
Delegatie Republica Croatia
Delegatie Repub...
Delegatie Republica Croatia
Delegatie Repub...
Delegatie Republica Croatia
Delegatie Repub...
Delegatie Republica Croatia
Delegatie Repub...
Delegatie Republica Croatia
Delegatie Repub...
Delegatie Republica Croatia
Delegatie Repub...
Delegatie Republica Croatia
Delegatie Repub...
Delegatie Republica Croatia
Delegatie Repub...
Delegatie Republica Croatia
Delegatie Repub...
Delegatie Republica Croatia
Delegatie Repub...
Delegatie Republica Croatia

Acest site foloseste cookie. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor.