Vicepreşedintele Consiliului Judeţean Prahova, Ludmila Sfîrloagă, a participat vineri, 1 iunie 2018, alături de preşedintele Uniunii Elene din România, Dragoş Zisopol şi ambasadorul Republicii Elene în România, excelenţa sa,Vassilis Papadopoulos, la prezentarea şi lansarea oficială a proiectului cultural-istoric "Drumul Cantacuzinilor".

Familia cu origini bizantine a marcat istoria neamului românesc, în special în secolul al XVII-lea şi începutul secolului al XVIII-lea, dând domnitori şi personalităţi atât în Ţara Românească dar şi în Moldova. În Judeţul Prahova, familia Cantacuzino şi-a făcut simţită prezenţa, construind atât biserici dar şi construcţii arhitectonice laice; edificatoare în acest sens sunt Palatul Cantacuzinilor de la Buşteni, Mănăstirea Sinaia, Micul Trianon de la Floreşti, Conacul Pană Filipescu de la Filipeştii de Târg.

Vicepreşedintele Ludmila Sfîrloagă a menţionat că avem datoria faţă de înaintaşii noştrii de a aduce la viaţă construcţiile arhitectonice cantacuzine şi de a le promova, integrându-le într-un circuit turistic; totodată acestea reprezintă o moştenire de patrimoniu nepreţuită, pe care trebuie sa o lăsăm generaţiilor viitoare.

Proiectul ce se înscrie în Programul "România 100", prin care sărbătorim Centenarul Marii Uniri, are pe lângă componenta turistică şi valenţe culturale, istorice şi spirituale, itinerariul urmărind localităţile din judeţul Prahova unde există edificii ale familiei boiereşti menţionate anterior sau alte elemente ce au legătură cu aceasta.

Astfel, pe harta Cantacuzinilor vor fi străbătute următoarele localităţi: Drăgăneşti, Râfov, Filipeştii de Târg, Filipeştii de Pădure, Măgureni, Floreşti, Poiana Câmpina, Drajna, Slănic, Sinaia, Buşteni, Comarnic.

La acest eveniment cultural au mai participat: academicianul Constantin Bălăceanu-Stolnici; subprefectul Judeţului Prahova, Emil Drăgănescu, reprezentanţi ai Uniunii Elene din România, parlamentari, oameni de cultură, studenţi şi profesori.

Drumul Cantacuz...
Drumul Cantacuzinilor
Drumul Cantacuz...
Drumul Cantacuzinilor
Drumul Cantacuz...
Drumul Cantacuzinilor
Drumul Cantacuz...
Drumul Cantacuzinilor
Drumul Cantacuz...
Drumul Cantacuzinilor
Drumul Cantacuz...
Drumul Cantacuzinilor
Drumul Cantacuz...
Drumul Cantacuzinilor
Drumul Cantacuz...
Drumul Cantacuzinilor

Acest site foloseste cookie. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor.