Preşedintele  Consiliului  Judeţean  Prahova, Bogdan Toader şi vicepreşedintele Ludmila Sfîrloagă au primit  sâmbătă, 9 iunie 2018, vizita ambasadorului Finlandei în România, excelenţa sa, doamna Päivi Pohjanheimo, cu prilejul  deschiderii oficiale a celei de a III-a ediţii a Festivalului Internațional de Educație - FIEdu 2018.

Evenimentul este coordonat de Asociația Iubesc Ploieștii, Centrul Educațional de Inspirație Finlandeză Yuppy Koti și Fundația Seeding Knowledge, fiind susţinut de Consiliul Judeţean Prahova.
              
Printre  temele abordate la Festivalul Internaţional de Educaţie, ce se desfăşoară pe parcursul a două zile la Ploieşti, se regăsesc: modelul de educaţie finlandez - exemplu de bună practică, leadership-ul educațional, prioritizarea conceptului de fericire în procesul de învățare și predare, educația juridică în școli, competențele digitale și rolul tehnologiei în educație, unitatea în cadrul unei şcoli, impactul parteneriatelor și al  mobilităților internaționale asupra calității educației precum şi  rolul inteligenței emoționale.

În cadrul discuțiilor oficiale, preşedintele  Bogdan Toader a evocat necesitatea creșterii rolului educației, deoarece aceasta reprezintă un element fundamental pentru o dezvoltare durabilă a societăţii româneşti, apreciind  totodată  eficienţa modelului de educaţie finlandez, model ce poate fi preluat şi adaptat sistemului din ţara noastră.

Evenimentul de astăzi a adus la aceeaşi masă oficiali şi experți în educație din Finlanda, Marea Britanie și Statele Unite ale Americii, alături de experți români, precum şi elevi, studenţi, profesori, implicaţi direct în procesul educaţional.

Raportându-se la viziunea privind educaţia, reprezentanţii români, dar şi cei din Finlanda, Marea Britanie şi Statele Unite ale Americii s-au arătat deschişi unor viitoare colaborări şi parteneriate în acest domeniu extrem de important; doar  învăţând unii de la alţii şi făcându-se cunoscute exemplele de bună practică, se poate eficientiza un sistem educaţional.

FIEdu
FIEdu
FIEdu
FIEdu
FIEdu
FIEdu
FIEdu
FIEdu
FIEdu
FIEdu
FIEdu
FIEdu
FIEdu
FIEdu
FIEdu
FIEdu
FIEdu
FIEdu

Acest site foloseste cookie. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor.