Luni, 6 august 2018 , preşedintele Consiliului Judeţean Prahova, Bogdan Toader şi vicepreşedintele Ludmila Sfîrloagă au participat în localitatea Ceraşu la ceremonia de comemorare a eroilor care şi-au dat viaţa în luptele ce au avut loc la Tabla Buţii, în timpul Primului Război Mondial (1916 – 1919).

Ca în fiecare an, manifestările comemorative au fost organizate sub genericul "Columnă pentru nemurire", la cimitirul eroilor de la Tabla Buţii şi au debutat cu slujba de pomenire şi cinstire a eroilor după care au urmat alocuţiuni ale oficialităţilor locale şi judeţene, iar apoi depuneri de coroane la monumentul eroilor.

Pasul Tabla Buţii este o trecătoare montană la înălţimea de 1400 metri şi leagă Valea Teleajenului de Valea Buzăului. |

În bătălia pentru trecători dintre armatele române şi cele germane, în această zona au avut loc lupte grele în august-octombrie 1916.
După pierderi semnificative de ambele părţi, armata germană este respinsă, alungată până la intarea în Vama Buzăului, unde românii obţin o nouă victorie.
Asadar, parcurgerea drumului către Tabla Buţii reprezintă şi parcurgerea simbolică a unui drum istoric ce trebuie să ne amintească de jertfa înaintaşilor noştri pentru libertatea şi demnitatea poporului român.

Preşedintele Consiliului Judeţean Prahova, Bogdan Toader a subliniat importanţa cinstirii eroilor neamului care şi-au dat viaţa pentru ţară şi a îndemnat pe cei prezenţi la eveniment să nu îşi uite înaintaşii, în contextul în care anul acesta sărbătorim împreună 100 de ani de la Marea Unire din 1918.
Oficialul judeţean a înmânat primarului localităţii Ceraşu, Dumitru Duca o diplomă de excelenţă pentru consecvenţa cu care a organizat an de an pomenirea eroilor de la Tabla Buţii.

Încă din anul 1922, la Cimitirul Eroilor de la Tabla Buţii, unde sunt înmormântați atât ostaşi români cât și străini s-au organizat pelerinaje anuale în ziua de 6 august, când este sărbătorită de creștini şi ,,Schimbarea la față”, care a devenit astfel un prilej de ceremonial militar, religios și civil, în amintirea acelor evenimente.

La manifestarea de astăzi au mai participat: consilierii judeţeni; prefectul Judeţului Prahova, Mădălina Lupea; ministrul pentru Mediu de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat, Ştefan Radu Oprea; primarul Comunei Ceraşu, Dumitru Duca; reprezentanţi ai instituţiilor de cultură din judeţul Prahova; reprezentanţi ai Academiei Forţelor Aeriene ,,Henri Coandă” din Braşov; oficialităţi din localitățile de pe Valea Teleajenului și din județele învecinate.

Tot astăzi, zeci de unionişti din România şi Republica Moldova, care participă la "Marşul Centenarului", desfăşurat între Alba Iulia şi Chişinău, au luat parte la evenimentele de comemorare a ostaşilor români care s-au jertfit pentru apărarea și reîntregirea neamului românesc în Primul Război Mondial.

Tabla Buţii - C...
Tabla Buţii - Columnă pentru nemurire
Tabla Buţii - C...
Tabla Buţii - Columnă pentru nemurire
Tabla Buţii - C...
Tabla Buţii - Columnă pentru nemurire
Tabla Buţii - C...
Tabla Buţii - Columnă pentru nemurire
Tabla Buţii - C...
Tabla Buţii - Columnă pentru nemurire
Tabla Buţii - C...
Tabla Buţii - Columnă pentru nemurire
Tabla Buţii - C...
Tabla Buţii - Columnă pentru nemurire
Tabla Buţii - C...
Tabla Buţii - Columnă pentru nemurire
Tabla Buţii - C...
Tabla Buţii - Columnă pentru nemurire
Tabla Buţii - C...
Tabla Buţii - Columnă pentru nemurire
Tabla Buţii - C...
Tabla Buţii - Columnă pentru nemurire
Tabla Buţii - C...
Tabla Buţii - Columnă pentru nemurire
Tabla Buţii - C...
Tabla Buţii - Columnă pentru nemurire
Tabla Buţii - C...
Tabla Buţii - Columnă pentru nemurire
Tabla Buţii - C...
Tabla Buţii - Columnă pentru nemurire
Tabla Buţii - C...
Tabla Buţii - Columnă pentru nemurire
Tabla Buţii - C...
Tabla Buţii - Columnă pentru nemurire
Tabla Buţii - C...
Tabla Buţii - Columnă pentru nemurire
Tabla Buţii - C...
Tabla Buţii - Columnă pentru nemurire
Tabla Buţii - C...
Tabla Buţii - Columnă pentru nemurire
Tabla Buţii - C...
Tabla Buţii - Columnă pentru nemurire
Tabla Buţii - C...
Tabla Buţii - Columnă pentru nemurire
Tabla Buţii - C...
Tabla Buţii - Columnă pentru nemurire
Tabla Buţii - C...
Tabla Buţii - Columnă pentru nemurire
Tabla Buţii - C...
Tabla Buţii - Columnă pentru nemurire
Tabla Buţii - C...
Tabla Buţii - Columnă pentru nemurire
Tabla Buţii - C...
Tabla Buţii - Columnă pentru nemurire
Tabla Buţii - C...
Tabla Buţii - Columnă pentru nemurire
Tabla Buţii - C...
Tabla Buţii - Columnă pentru nemurire
Tabla Buţii - C...
Tabla Buţii - Columnă pentru nemurire
Tabla Buţii - C...
Tabla Buţii - Columnă pentru nemurire
Tabla Buţii - C...
Tabla Buţii - Columnă pentru nemurire
Tabla Buţii - C...
Tabla Buţii - Columnă pentru nemurire
Tabla Buţii - C...
Tabla Buţii - Columnă pentru nemurire
Tabla Buţii - C...
Tabla Buţii - Columnă pentru nemurire
Tabla Buţii - C...
Tabla Buţii - Columnă pentru nemurire
Tabla Buţii - C...
Tabla Buţii - Columnă pentru nemurire
Tabla Buţii - C...
Tabla Buţii - Columnă pentru nemurire
Tabla Buţii - C...
Tabla Buţii - Columnă pentru nemurire
Tabla Buţii - C...
Tabla Buţii - Columnă pentru nemurire

Ziar Consiliul Judetean Prahova

Acest site foloseste cookie. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor.