Vineri, 21 septembrie 2018, la Muzeul Viticulturii și Pomiculturii  de  la Golești, judeţul Argeş, Agenția pentru Dezvoltare Regională  Sud Muntenia (ADR Sud Muntenia) a marcat 20 de ani de activitate, eveniment aniversar la care au participat reprezentanţi ai Consiliului Judeţean Prahova, având în vedere că preşedintele Bogdan Toader este  membru al Consiliului pentru Dezvoltare Regională  Sud  Muntenia.

ADR Sud Muntenia a fost înființată în anul 1999, la iniţiativa Consiliului pentru Dezvoltare Regională Sud-Muntenia şi are ca principal scop sprijinirea dezvoltării durabile a regiunii şi îmbunătăţirea condiţiilor de trai ale locuitorilor ei, în cele șapte județe din componență, respectiv Argeș, Călărași, Dâmbovița, Giurgiu, Ialomița, Teleorman și Prahova. 

Consiliul pentru Dezvoltare Regională, a cărui președinție aparține în prezent Județului Argeș este organismul regional deliberativ, fără personalitate juridică, constituit şi funcționând pe principii parteneriale la nivelul Regiunii de Dezvoltare Sud Muntenia, în scopul coordonării activităţilor de elaborare şi monitorizare ce decurg din politicile de dezvoltare regională.
                       
În cadrul evenimentului de astăzi de la Goleşti, a fost organizată şi expoziţia ”Fabricat în Sud Muntenia”, pentru a pune în valoare potenţialul şi valorile fiecăruia din cele 7 judeţe ale regiunii.
Prahova a prezentat produse specifice zonei, inclusiv vinuri din Zona Dealu Mare iar Ansamblul folcloric ”Periniţa” a susţinut un moment cultural-artistic.

Preşedintele Consiliului Județean Prahova, Bogdan Toader a apreciat activitatea de peste 20 de ani a Agenţiei de Dezvoltare Regionala Sud Muntenia, arătându-se mulţumit de proiectele implementate în Prahova în cadrul Programului Operaţional Regional REGIO 2007-2013, privind cu încredere şi în programul Programul Operațional Regional (POR) 2014-2020.

În activitatea desfăşurată de la înfiinţare, ADR Sud Muntenia s-a implicat în implementarea  a 1.688 de proiecte, cu o valoare de 1.461 miliarde de euro, ce au fost derulate prin 13 programe de preaderare – PHARE şi alte programe naţionale şi 2 programe postaderare – POR şi POS CCE, proiecte ce au reuşit să acopere întreaga gamă de activităţi din sectorul social şi din cel economic: infrastructura rutieră, urbană, turistică, patrimoniul cultural, dezvoltarea sectorului privat, proiecte de dezvoltare a resurselor umane şi de dezvoltare a serviciilor sociale şi medicale.
Astfel, prin proiectele implementate, s-au creat  peste  9.900 de locuri de muncă; s-au construit/reabilitat peste 1.400 de clădiri şi s-au modernizat peste 500 km de drumuri, în toată regiunea.

ADR Sud Munteni...
ADR Sud Muntenia
ADR Sud Munteni...
ADR Sud Muntenia
ADR Sud Munteni...
ADR Sud Muntenia
ADR Sud Munteni...
ADR Sud Muntenia
ADR Sud Munteni...
ADR Sud Muntenia
ADR Sud Munteni...
ADR Sud Muntenia
ADR Sud Munteni...
ADR Sud Muntenia
ADR Sud Munteni...
ADR Sud Muntenia
ADR Sud Munteni...
ADR Sud Muntenia
ADR Sud Munteni...
ADR Sud Muntenia
ADR Sud Munteni...
ADR Sud Muntenia
ADR Sud Munteni...
ADR Sud Muntenia
ADR Sud Munteni...
ADR Sud Muntenia
ADR Sud Munteni...
ADR Sud Muntenia
ADR Sud Munteni...
ADR Sud Muntenia
ADR Sud Munteni...
ADR Sud Muntenia
ADR Sud Munteni...
ADR Sud Muntenia

Acest site foloseste cookie. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor.