Ziua Internaţională a Educaţiei, 5 octombrie, a fost marcată astăzi la Ploiești, la Filarmonica "Paul Constantinescu”, printr-un concert educativ dar și prin alte manifestări culturale.

Prezent la evenimentul dedicat acestei zile, vicepreședintele Consiliului Județean Prahova, Ludmila Sfîrloagă a apreciat contribuţia pe care dascălii de pretutindeni, dar în mod special cei din Judeţul Prahova o aduc educaţiei tinerei generaţii, subliniind totodată că trebuie să conștientizăm cu toții rolul pe care educaţia în sine îl are pentru orice stat, pentru orice naţiune dar şi pentru fiecare generaţie.

Din acest motiv educația ar trebui să fie prioritatea fundamentală a oricărei societăți, care dorește progresul. Oficialul județean i-a felicitat pe cei prezenți la eveniment, arătând responsabilitatea pe care o au cadrele didactice în formarea copiilor și a tinerilor.

O educaţie eficientă se realizează prin complementaritatea dintre rolurile şcolii ca instituţie şi ale familiei.

Încă de mici, din familie, copii trebuie să primească o educație bună, pe care mai târziu să o desăvârșească în cadrul instituțiilor de învățământ. Consiliul Județean Prahova se implică activ în procesul educațional, astfel încât la ultima ședință, s-a adoptat hotărârea prin care câștigătorii premiilor la olimpiadele școlare și profesorii lor îndrumători vor fi răsplătiți cu premii în bani.

Efortul permanent pe care dascălii îl fac pentru ca România sa aibe o educaţie de calitate și să se alinieze din acest punct de vedere standardelor europene și internaționale este foarte important pentru viitorul nostru și merită încurajat.

Ziua Educaţiei
Ziua Educaţiei
Ziua Educaţiei
Ziua Educaţiei
Ziua Educaţiei
Ziua Educaţiei

Ziar Consiliul Judetean Prahova

Acest site foloseste cookie. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor.