Consiliul Judetean Prahova a demarat încă de la sfârșitul anului 2017 lucrări ample de modernizare și reabilitare la Spitalul Județean de Urgență Ploiești.

Acestea au început cu modernizarea secției Cardiologie, iar ulterior, programul de îmbunătăţire a infrastructurii spitaliceşti a continuat cu secţiile Interne, Ortopedie, Neurologie, Chirurgie vasculară, Chirurgie 1 și secția Chirurgie plastică. Obiectivul de investiţie face parte din proiectul ,,Modernizare corp clădire A + B din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Ploieşti”, incluzând lucrări de arhitectură, instalaţii electrice, instalaţii de fluide medicale, lucrări de curenţi slabi (detecţie incendiu, comunicare voce/date, control acces), lucrări de înlocuire a coloanelor de apă cu uzură ridicată, precum și lucrări de înlocuire a mobilierului.

Administrația județeană a acordat o atenție deosebită și dotărilor spitalicești, astfel că, încă din anul 2018, au fost instalate la Spitalul Județean de Urgență Ploiești echipamente medicale de ultimă generație precum:
-  Aparat RMN ( imagistică prin rezonanţă magnetică) şi sisteme de arhivare a imaginilor medicale;
- Monitor Funcții Vitale, aparat ce permite monitorizarea continuă, monitorizare ce constă în realizarea EKG-urilor, tensiune arterială, frecvență cardiacă, pulsoximetrie periferică, temperatură, frecvență respiratorie;
-  Electrocardiograf, aparat ce permite înregistrarea grafică a activității cardiace pentru identificarea afecțiunilor cardiace, aparate utilizate cu precădere în secția ATI.

De dotări performante au beneficiat și alte secții ale SJU Ploiești; astfel, secția de Oftalmologie, aflată în locația Boldescu, a primit un ecobiometru și un tonometru non-contact; secția Urologie a achiziționat un ecograf, dotat cu o sondă convexă pentru ecografie abdominală și o sondă transrectală pentru ecografia prostatei și veziculelor seminale.
Serviciul de Medicină Legală din cadrul Spitalului Județean de Urgență Ploiești a primit un aparat gaz cromatograf.
Secția Ortopedie a beneficiat de sisteme moderne de găurire-alezare a structurilor osoase și sisteme oscilante pentru secționarea acestora. Toate aceste echipamente de ultimă generație vor contribui la creşterea calităţii serviciilor medicale, servicii de care vor beneficia atât prahovenii, cât și cei aflați în tranzit.

De altfel, modernizarea Spitalului Județean de Urgență Ploiești și alinierea acestuia la standarde europene a reprezentat o prioritate pentru președintele Consiliului Județean Prahova, Bogdan Toader, încă de la preluarea mandatului.

SJU Ploieşti
SJU Ploieşti
SJU Ploieşti
SJU Ploieşti
SJU Ploieşti
SJU Ploieşti
SJU Ploieşti
SJU Ploieşti
SJU Ploieşti
SJU Ploieşti
SJU Ploieşti
SJU Ploieşti

Ziar Consiliul Judetean Prahova

Acest site foloseste cookie. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor.