Duminică, 11 august 2019, vicepreședintele Consiliului Judeţean Prahova, Ludmila Sfîrloagă, a deschis Cursurile de Vară ale Universităţii Populare ”Nicolae Iorga” - Vălenii de Munte.
Este un proiect de suflet al administrației județene, care a sprijinit an de an organizarea acestei manifestări culturale de prestigiu, alături de instituţii precum Academia Română, Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale, Primăria oraşului Vălenii de Munte.

La mai bine de un secol de la înființare, Universitatea Populară ”Nicolae Iorga”, este la fel de necesară, iar cursurile sale au un rol important în păstrarea identității nationale.

La deschiderea oficială a cursurilor au luat parte istorici, reprezentanți ai autorităţilor locale şi judeţene, parlamentari de Prahova, delegaţii ale românilor din Basarabia, ambasadorul Republica Moldova în România, execelența sa, Mihai Gribincea, academicianul Eugen Simion, precum și președintele Academiei Române, profesorul Ioan Aurel Pop.

După depunerile de flori la monumentul istoricului Nicolae Iorga, situat în centrul oraşului Vălenii de Munte, manifestările culturale au continuat cu alocuțiuni ale oficialităților iar apoi au fost dezbătute mai multe teme de interes, în cadrul unor conferințe.
Astfel, academicianul Eugen Simion a făcut o radiografie a limbii române, ca fundament al identității naționale, Ioan Aurel Pop a vorbit despre premisele unității naționale românești, iar excelența sa, Mihai Gribincea a prezentat situația Republicii Moldova și riscurile la adresa securității regionale.

Vicepreşedintele Consiliului Judeţean Prahova, Ludmila Sfîrloagă, a evidenţiat geniul marelui istoric şi om politic Nicolae Iorga, cel care a intuit rolul important al Universitătții de Vară, entitate ce a devenit pentru toți românii un centru efervescent de cultură și spiritualitate.

Universitatea p...
Universitatea populară Nicolae Iorga
Universitatea p...
Universitatea populară Nicolae Iorga
Universitatea p...
Universitatea populară Nicolae Iorga
Universitatea p...
Universitatea populară Nicolae Iorga
Universitatea p...
Universitatea populară Nicolae Iorga
Universitatea p...
Universitatea populară Nicolae Iorga
Universitatea p...
Universitatea populară Nicolae Iorga
Universitatea p...
Universitatea populară Nicolae Iorga

Ziar Consiliul Judetean Prahova

Acest site foloseste cookie. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor.