Cu ocazia acestei zile cu o semnificație deosebită pentru toți românii, s-au depus coroane de flori la Monumentul Eroilor de la la Catedrala ,,Înălţarea Domnului” din Ploieşti. De altfel, este o tradiţie pentru locuitorii județului Prahova să îşi omagieze eroii, păstrand vie amintirea lor.

Vicepreședintele Consiliului Judeţean Prahova, Ludmila Sfîrloagă, a subliniat că avem datoria să nu le uităm niciodată sacrificiul celor care, în numele unor idealuri, au făcut posibilă dezvoltarea şi modernizarea României.
Exemplul lor de curaj şi simţ al datoriei reprezintă o moştenire, care trebuie transmisă generaţiilor viitoare.

Fiecare pagină a istoriei noastre, fie că se numeşte Posada, Rovine, Smârdan, Rahova, Podul Înalt, Plevna, Griviţa, Mărăşti, Mărăşeşti, Oituz, poartă pecetea eroilor români. Îi considerăm eroi şi pe cei care au fost răniţi în diferite împrejurări, precum și în teatrele de operații din afara țării, apărând principiile şi valorile străbune, precum şi pe veteranii de război, care sunt un exemplu demn de urmat.

Este important să ne exprimăm aprecierea și față de eroii din aceste zile, cei care se află în prima linie în lupta cu acest virus – Covid 19,respectiv medicii şi personalul medical; prin eforturile lor, au reuşit să limiteze răspândirea virusului şi să salveze multe vieţi, ajutându-i pe semenii noștri.

Victoriile trecutului ne inspiră prezentul şi ne fac să acționăm responsabil, dând dovadă de solidaritate, altruism şi curaj.

Ziua eroilor și...
Ziua eroilor și Înălțarea Domnului
Ziua eroilor și...
Ziua eroilor și Înălțarea Domnului
Ziua eroilor și...
Ziua eroilor și Înălțarea Domnului
Ziua eroilor și...
Ziua eroilor și Înălțarea Domnului
Ziua eroilor și...
Ziua eroilor și Înălțarea Domnului
Ziua eroilor și...
Ziua eroilor și Înălțarea Domnului
Ziua eroilor și...
Ziua eroilor și Înălțarea Domnului
Ziua eroilor și...
Ziua eroilor și Înălțarea Domnului
Ziua eroilor și...
Ziua eroilor și Înălțarea Domnului
Ziua eroilor și...
Ziua eroilor și Înălțarea Domnului

Reorganizare

donare sange2017

Acest site foloseste cookie. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor.