Consiliul Județean Prahova a elaborat Planul de Tranzițe Justă aferent județului Prahova, pe care l-a transmis Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE) în data de 16.04.2021.

Acest document are ca scop, pe de o parte, evaluarea interesului existent la nivelul județului Prahova pentru diferitele acțiuni finanțabile din perspectiva regulamentului specific Fondului pentru o Tranziție Justă (FTJ), iar pe de altă parte crearea unui portofoliu de proiecte la nivel județean.
El se adresează promotorilor de proiecte care sunt interesați să își finanțeze proiectele în cadrul Fondului pentru o tranziție justă. Promotorul trebuie să completeze formularul cu informații cheie despre proiectul propus, Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene realizând ulterior analiza privind eligibilitatea și oportunitatea proiectului propus.

Pentru definitivarea și promovarea acestuia la Comisia Europeana s-a desfășurat joi, 6 mai 2021, la sediul Consiliului Județean Prahova, Workshop-ul Regional - ”Sprijin în pregătirea Planurilor Teritoriale pentru o Tranziție Justă în Româniaˮ, în cadrul Programului Operațional Tranziție Justă (POTJ) cu membrii Grupului Local de Lucru.

Astfel, la acest workshop au participat reprezentanți ai Consiliului Județean Prahova, Conpet S.A., DGASPC Prahova, Universității Petrol și Gaze Ploiești, AJOFM Prahova, GIC “Salvăm Rafinăriaˮ, SWO Prahova S.R.L., A.D.I. Deșeuri Prahova, HIDRO PRAHOVA S.A., KMG Rompetrol, Primăriei Municipiului Câmpina, Rompetrol Rafinare S.A., OMV Petrom, ADR Sud Muntenia, Petrotel-Lukoil, Asociației ”Stop Poluării Orașului Ploiești”, Primăriei Municipiului Ploiești și InstituțIei Prefectului Județului Prahova.

Definitivarea Planului Teritorial pentru Tranziție Justă a județului Prahova are termen data de 21 mai 2021, iar direcțiile de acțiune care au fost în atenția Consiliului Județean, printre altele fiind și sprijinirea investițiilor în decontaminarea și regenerarea siturilor industriale, susținerea modernizării tehnologice în vederea reducerii emisiilor și poluării, precum și dezvoltarea programelor de învățământ dual.
Principalul obiectiv al Fondului este de a atenua efectele tranziției prin finanțarea diversificării și modernizării economiei locale și de a atenua efectele negative asupra ocupării forței de muncă. Pentru a-și atinge obiectivul, FTJ va sprijini o gamă largă de activități prin investiții în domenii precum digitalizare și inovare digitală, tehnologiile energiei curate, reducerea emisiilor (limitat), reabilitarea siturilor industriale și recalificarea lucrătorilor.

Sprijinul oferit prin acest Fond se va concentra pe transformarea structurii economice a teritoriului afectat de tranziția către o economie neutră climatic, prin susținerea activităților care au ca obiectiv investițiile productive în active corporale și necorporale care permit modernizarea și dezvoltarea întreprinderilor prin transfer tehnologic.
De asemenea, va viza și achiziția de noi echipamente, utilizarea de noi tehnologii pentru furnizarea energiei în procesele de producție sau consum (inclusiv prin tehnologii de cogenerare și trigenerare) și a resurselor regenerabile de energie, dezvoltarea lanțurilor de producție pe verticală și orizontală, lansarea în fabricație de noi produse etc. FTJ va oferi sprijin pentru recalificarea forței de muncă și pentru incluziunea activă a lucrătorilor și a persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă. FTJ va sprijini, de asemenea, investițiile în crearea de noi firme, în special bazate pe noi tehnologii sau produse, inclusiv prin incubatoare de afaceri și servicii de consultanță pentru obținerea de noi locuri de muncă.

Planul de Tranz...
Planul de Tranzițe Justă
Planul de Tranz...
Planul de Tranzițe Justă
Planul de Tranz...
Planul de Tranzițe Justă
Planul de Tranz...
Planul de Tranzițe Justă
Planul de Tranz...
Planul de Tranzițe Justă
Planul de Tranz...
Planul de Tranzițe Justă
Planul de Tranz...
Planul de Tranzițe Justă
Planul de Tranz...
Planul de Tranzițe Justă
Planul de Tranz...
Planul de Tranzițe Justă
Planul de Tranz...
Planul de Tranzițe Justă

Hartă deszăpezire

deszapezire

Reorganizare

donare sange2017

Asociația de Dezvoltare Intercomunitară

Ziar Consiliul Județean Prahova

  • Ziar CJPH

Consultare publică - Planul teritorial pentru tranziție justă 2021-2027

POTJ 2021 2027

Acest site foloseste cookie. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor.