Consiliul Județean Prahova a depus miercuri, 09.06.2021, Cererea de finanțare aferentă proiectului “Măsuri active de prevenire a corupției prin acțiuni de educare și conștientizare la nivel instituțional la nivelul județului Prahova”, în cadrul Apelului POCA/924/2/2 – Creșterea transparenței, eticii și integrității în cadrul autorităților și instituțiilor publice, titlul CP15/2021 Sprijinirea măsurilor referitoare la prevenirea corupției la nivelul autorităților și instituțiilor publice locale, având ca obiectiv specific creșterea transparenței, eticii și integrității în cadrul autorităților și instituțiilor publice”.

Prin acest proiect se urmăreşte creşterea transparenţei, eticii şi integrităţii la nivelul Consiliului Judeţean Prahova, prin implementarea unor mecanisme care să faciliteze punerea în aplicare a cadrului legal în domeniul eticii şi integrităţii, îmbunătăţirea cunoştinţelor şi a competenţelor personalului propriu şi a unităților administrativ teritoriale din județ, precum şi implementarea de mecanisme de cooperare cu societatea civilă.

În cadrul acestui proiect, 60 de persoane (funcţionari publici, personal contractual, aleşi locali) vor fi pregătiţi profesional în cadrul unor programe pentru prevenirea corupţiei pentru angajații care, prin prisma atribuţiilor de serviciu, sunt expuşi riscului corupţiei. Totodată, va fi elaborat un manual care să cuprindă, în mod explicit, toate procedurile în domeniul eticii şi integritatii la nivelul Judetului Prahova şi va exista o cooperare mai bună interinstituţională, dar şi cu societatea civilă.

Valoarea totală a proiectului este de 391.126,20 lei din care 383.303,68 lei, finanțare nerambursabilă reprezentând 98% din valoarea totală.
Contribuția proprie a Județului Prahova va fi de 2% din valoarea totală a proiectului, adică 7.882,52 lei.

Hartă deszăpezire

deszapezire

Reorganizare

donare sange2017

Asociația de Dezvoltare Intercomunitară

Ziar Consiliul Județean Prahova

  • Ziar CJPH

Consultare publică - Planul teritorial pentru tranziție justă 2021-2027

POTJ 2021 2027

Acest site foloseste cookie. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor.