Luni, 22 aprilie 2019, la Casa de Cultură a Sindicatelor din Ploiești, a avut loc festivitatea de deschidere a Olimpiadei Naționale de Limba Engleză, eveniment la care au participat peste 600 de elevi și profesori.

De altfel, este una din cele cinci olimpiade naționale, organizate în județul Prahova, alături de Olimpiada Națională de Limba Română, Olimpiada Națională de Astronomie și Astrofizică, Olimpiada Națională de Limba Neogreacă și Olimpiada Națională la disciplinele Tehnologice.

Acestea se vor desfășura atât în Ploiești, dar și la Breaza și Bușteni, reunind peste 1800 de elevi și profesori.

Consiliul Județean Prahova a sprijinit și sprijină învățământul, la sfârșitul anului trecut fiind organizată Gala Excelenţei, manifestare în cadrul căreia au fost premiați de către conducerea administrației județene, peste 700 de elevi și profesorii îndrumători ai acestora, care au obținut rezultate remarcabile la olimpiadele, concursurile și competițiile școlare județene, din anul școlar 2017-2018, la discipline teoretice, dar și la discipline din domeniul sportului.

Prezent la evenimentul de deschidere a Olimpiadei Naționale de Limba Engleză, președintele Bogdan Toader a menționat că trebuie să conștientizăm cu toții rolul important, pe care educaţia o are pentru orice stat, pentru orice naţiune, dar şi pentru comunitatea din care facem parte. Din acest motiv, administrația județeană va încuraja întotdeauna performanța, oferind sprijin atât elevilor cât și profesorilor.

Festivitate Oli...
Festivitate Olimpiadă Engleză
Festivitate Oli...
Festivitate Olimpiadă Engleză

Acest site foloseste cookie. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor.