dsc 12321Vineri, 8 septembrie 2017, vicepreședintele Consiliului Județean Prahova, Ludmila Sfîrloagă, a participat la ședința de analiză și aprobare a ,,Planului comun de acțiune pentru creșterea gradului de siguranță a elevilor și a personalului didactic și prevenirea delicvenței juvenile în incinta și în zonele adiacente unităților de învățământ preuniversitar”.

Covoare asfalticeSăptămâna aceasta Consiliul Județean Prahova a demarat lucrările de așternere covoare asfaltice pe rețeaua de drumuri județene.

În această etapă sunt incluse mai multe tronsoane de drumuri judeţene, totalizând 56 de kilometri în lungime. Zonele covoarelor asfaltice au fost stabilite de comun acord cu primarii, fiind alese zonele cele mai degradate, de preferință intravilanul localităților.

Lucrările, în valoare de aproximativ 5.000.000 lei, se execută de către Societatea Strabenbau Logistic SRL Blejoi, cu termen de finalizare în 45 de zile, fiind realizate tronsoane de drum cuprinse între 500 și 3500 ml.

În primăvara acestui an Consiliul Județean Prahova a finalizat restul de 15 km covare asfaltice, lucrări contractate în anul 2016, dar sistate din cauza condițiilor meteo nefavorabile.

 

sigla cjph mobilJudețul Prahova va beneficia din Fondul de coeziune al Uniunii Europene de suma de 46 de milioane de euro pentru construcția și modernizarea a 7 stații de tratare a apei uzate având ca beneficiari 167.000 de locuitori din Urlați, Mizil, Plopeni, Vălenii de Munte, Câmpina, Breaza și Sinaia.

Banii vor veni prin intermediul Programului Operațional Infrastructură Mare 2014-2020, din Fondul de coeziune al Uniunii Europene, care este o continuare a Programului Operaţional Sectorial, realizat pentru marile aglomerări urbane. Unul dintre obiectivele acestui program este acela de a finaliza lucrările începute în cadrul Programului Operaţional Sectorial.

Totodată, programul permite și lucrări noi de infrastructură apă - canal. Prin aceste proiecte de mediu finanțate din fondul European de Coeziune se urmărește ca fiecare cetăţean să aibă în permanenţă acces la apă curată, protejându-se sănătatea oamenilor şi mediul înconjurător.

dsc 0037lukVineri, 01 septembrie 2017 președintele Consiliului Județean Prahova, Bogdan Andrei Toader, i-a primit la Centrul de Afaceri "Lumina Verde" pe şefii misiunilor diplomatice și ai oficiilor consulare ai României din străinătate. Evenimentul s-a înscris pe agenda de lucru a Ministerului Afacerilor Externe care a organizat, în perioada 29 august - 1 septembrie 2017, Reuniunea Anuală a Diplomației Române (RADR), cu tema „O lume în schimbare : Mizele politicii externe a României”.

dsc 0002Joi, 17 august, 2017, ministrul economiei, Mihai Fifor, împreună cu președintele Consiliului Județean Prahova, Bogdan Andrei Toader și vicepreședintele Ludmila Sfîrloagă, alături de prefectul Județului Prahova, Mădălina Lupea, au efectuat o vizită de lucru la două unități ale industriei de apărare din județul Prahova, respectiv Electromecanica Ploiesti și Uzina Mecanică Plopeni.

valeni 13august2017 1  Duminică, 13 august 2017, preşedintele Consiliului Judeţean Prahova, Bogdan Andrei Toader şi vicepreşedintele Consiliului Judeţean Prahova Ludmila  Sfîrloagă au participat la deschiderea oficială a Cursurilor de Vară ale Universităţii Populare ,,Nicolae Iorga” de la Vălenii de Munte, eveniment aflat la cea de a 64 ediţie.

 

Acest site foloseste cookie. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor.