Centrul Județean de Cultură Prahova și Consiliul Județean Prahova vă invită la cea de-a treia ediție a Târgului Meșteșugurilor Tradiționale, un proiect care are ca scop principal revitalizarea și sprijinirea meșteșugurilor arhaice autentice, păstrate nealterate de-a lungul veacurilor, doar prin priceperea și iscusința țăranilor români, pe care astăzi cu mândrie ii numim Meșteri Populari.

Pe cei treizeci de meșteri prezenți la târgul nostru în perioada 18-20 octombrie 2019, între orele 9.00 și 20.00, în spațiul dintre Palatul Culturii și Palatul Administrativ din Ploiești, îi veți putea vedea la lucru prin demonstrații de meșteșug (olărit, țesut-cusut, cojocărit, confecționarea opincilor, cioplit și sculptură lemn, prelucrarea pieilor - curelărit, prelucrare ceară, pictură pe sticlă, colaje din paie) precum și admira sau cumpăra creațiile lor veritabile.

Și cum atmosfera târgului autentic nu poate fi lipsită de muzică și dans popular, Fanfara „Prahova”, alături de soliști, grupuri și ansambluri folclorice din județul Prahova, cu membri de toate vârstele îmbrăcați în costume tradiționale, vor susține programe artistice, vineri începând cu ora 12.00 cu prilejul deschiderii oficiale, iar sâmbătă și duminică începând cu orele 17:00.

Vă invităm să-i descoperiți pe acești păstrători ai tradițiilor populare, reprezentativi atât pentru județul Prahova cât și pentru județele Buzău, Ilfov, Brașov, Dâmbovița, Vâlcea, Cluj, Botoșani, Galați.

targul mestesugurilor 2019

Acest site foloseste cookie. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor.